Oamenii există în grade diverse; or, cea dintâi însușire pe care-o avea Miss Emeralds era să sugereze că ea exista doar din întâmplare și fără să aibă propriu-zis această intenție. Într-adevăr, până și cel mai nesemnificativ gest al ei părea să-i sublinieze descumpănirea de-a fi pe lume și de a juca un rol pe care și-l îndeplinea altminteri de minune, ignorându-i totodată în mod vizibil esența. Era într-atât de străină în această lume populată cu oameni de rasa noastră, încât Ted L., cel care avea să devină unul dintre cei mai mari scriitori ai vremii noastre și care pe-atunci era singurul meu prieten, o numise Alogena.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi citate despre superlative, citate despre existență, citate despre scriitori, citate despre prietenie, citate despre populație sau citate despre devenire
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.