* * *

Nu vântu-n codru se perindă.
Nu frunze cad pe măguri, rar.
Din albăstrimea infinită
Şiroaie curg de psalmi stelari.

Văd: cu albastra ei maramă,
Pe nori uşori din cerul nalt,
Se-arată Preaiubita Mamă
Ducând pe Pruncul Preacurat.

La răstignire-n lume iară
Îl duce pe Cel Înviat:
"Te du, Iisuse, dormi pe-afară,
Sub vreun tufiş însingurat."

Zărind câte-un pribeag, spre dânsul
Mă-ndrept, prindu-l trist, duios:
Au, nu cumva e însuşi Unsul
Cel cu toiagul noduros?

Şi poate-n clipa cea de taină,
Trecând, nu voi vedea de-ndat'
Că-n brazi e-un heruvim şi-n iarbă-
Mântuitoru-nfometat.

poezie celebră de Serghei Esenin, traducere de Emil Iordache
Adăugat de Costel Zăgan
Votează! | Copiază!