Pământul este o scenă foarte mică într-o vastă arenă cosmică. Gândiți-vă la râurile de sânge vărsate de toți acei generali și împărați astfel ca în glorie și triumf ei să poată deveni stăpânii momentani a unei fracțiuni de punct. Gândiți-vă la cruzimile fără sfârșit aplicate de locuitorii unui colț al punctului asupra locuitorilor destul de greu de observat al unui alt colț al punctului. Cât de frecvente neînțelegerile lor, cât de dornici sunt să se omoare unul pe altul, cât de arzătoare este ura lor. Postura noastră, auto-importanța imaginară pe care ne-o dăm, iluzia că avem o poziție privilegiată în univers, sunt contestate de acest punct de lumină palidă. Planeta noastră este doar un fir de praf singuratic în marele întuneric cosmic care ne învăluie. În anonimatul nostru - în toată această imensitate - nu există nici un indiciu că ajutorul va veni din altă parte, pentru a ne salva, de noi înșine. Acest lucru rămâne la latitudinea noastră. Se spune că astronomia te umple de umilință, și, eu aș mai adăuga, că este o experiență care construiește caracterul. În opinia mea, probabil nu există nici o demonstrație mai bună a nebuniei, îngâmfării umane decât această imagine îndepărtată a lumii noastre mici. Pentru mine, aceasta subliniază, responsabilitatea noastră de a ne comporta unii cu alții cu mai multă amabilitate și compasiune și să păstrăm și să prețuim acest palid punct albastru, singura casă pe care noi am cunoscut-o vreodată.
citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre astronomie
- citate despre întuneric
- citate despre sânge
- citate despre singurătate
- citate despre sfârșit
- citate despre râuri
- citate despre responsabilitate
- citate despre planete
- citate despre nebunie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.