Linişte (primului coleg decedat)

Păşeşete-ncet şi vino aproape, mai aproape...
Uşor şi lin, cu pasul călcând pe ape line,
Căci doarme codrul--somnul albitului moşneag--
Nu, nu vorbi, căci vorba mă tem să nu dezgroape
În inima bătrână, un vuiet lung, pribeag...

Ascultă cum stejarii se leagănă de vânt...
O, spune-mi de-nţeles-ai al greierilr cânt;
Ascunşi ca nişte demoni în umedele plete
De iarba liniştită, ei torc cu-al lor cuvânt
Visul de-argint şi aur al tinerelor fete.

Ascultă-n iadul nopţii cocoare rătăcite
Şi vezi cum şi pe ele tartarul le înghite.
Păşeşete-ncet şi vino: ah, vino mai aproape!
În liniştea pădurii te văd cum mi-ieşi-nainte
Şi vii uşor în noapte cu pasul ca pe ape.

Te-aşează lângă mine şi spune-mi, dar în şoapte;
O, spune-mi dacă morţii se pierd pe veci în moarte...
Aşa precum se pierde un vis în somnul dulce,
O, spune-mi dacă dânşii nu prind să se deştepte
Şi spune-mi, chip de înger, când merg ei să se culce?

Vă place mult pădurea cu taina-i neguroasă?
O, de-aş şti că toţi morţii acolo vor să iasă,
I-aş aştepta o viaţă, cu dânşii să petrec.
...................................................
O mână grea ca plumbul pe suflet mă apasă
Şi am să-şi spun atâtea, atâtea.... de mă-nec...

(primului poet al clasei şi primul care ne-a părăsit)

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur... (1928)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Votează! | Copiază!