Sfârșitul bardului
O, lăsați să-mi plâng amarul
Cu care-negrita soartă
Mi-a umplut din plin paharul!
Mă lăsați cu viața-mi moartă!
Mi-ar fi de folos vreodată
Mângâieri prietenoase,
Când un vis e viața toată
Cu fantasme sperioase?
Voi legați sunteți de dânsa,
Eu demult m-am dezlegat,
Viața aripile strâns-a,
Iar de mine a uitat...
Amintiri căzute-n zgura
Nopții veșnic neguroasă,
În abis întind custura,
Haina vieții s-o descoasă.
Mi-au tăiat a lirei coarde
Și-au zvârlit-o deoparte;
Tristă inimioara-mi arde,
Căci de mine se desparte.
Povestesc un cântec veșted
Clopote cu glas de-alamă
Glasul lor, rotund și neted,
Tot mă-ndeamnă, tot mă cheamă.
Înțeleg și mă cutremur,
Trista lor poveste lungă
S-o ascult pe de-a-ntregul,
Viața-mi toată n-o s-ajungă.
...............................
Gânduri fugite-n umbra
Unui creier visător,
Voi zburați și ce vă pasă
De sărmanul muritor?
Ca și ieri și azi petreceți,
Mâine iarăși veți petrece.
Noi ne ducem, alții-n urmă
Cu voi, timpul vor petrece.
poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur... (1929)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre zbor
- poezii despre viitor
- poezii despre vestimentație
- poezii despre tristețe
- poezii despre trecut
- poezii despre timp
- poezii despre sfârșit
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.