Drumul spre mine
Mi-au înmugurit rănile de-atâta ninsoare,
Fug înspre mine și cad în picioare,
Mi-a înghețat lumina pe-o pleoapă,
Pe cealaltă, întunericul e apă.
De-atâta floare, frunzele mă dor,
Durerea se-adâncește-n ochi de cal.
Sub clopote, copite, umbre mor,
Sfârșitul se apropie de mal.
A-nceput și timpul să miroasă a gutui,
Rugina visului s-a-ngroșat,
Pământul e ca zmeul, ca zmeul nimănui,
Venit din apele ce-n tâmplă îmi bat.
Din lacrimile pietrei, nuferi cad
Și-n ochiul verde-al iernii curge-o noapte,
În somnul ce îmi este rai și iad
Aș vrea să mă zidesc în mii de șoapte.
poezie de Cătălina Crețu
Adăugat de Eduard Zalle
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Cătălina Crețu. [Vezi și următoarele:
- poezii despre religie
- poezii despre lumină
- poezii despre apă
- poezii despre întuneric
- poezii despre visare
- poezii despre timp
- poezii despre somn
- poezii despre sfârșit
- poezii despre rai
1 Eduard Zalle [din public] a spus pe 9 ianuarie 2014: |
| O poezie genială a poetei constănțene, Cătălina Crețu! |
2 Mihai Arin [din public] a spus pe 9 ianuarie 2014: |
| "O poezie genială a poetei"... Magister dixit! |
3 Eduard Zalle [din public] a spus pe 14 ianuarie 2014: |
| Iată voturi acordate cu răutate, cu invidie. Eu, unul, nu pot pricepe această atitudine perfidă. Poate că am exagerat când am spus că poezia este genială, dar măcar, remarcabilă tot este! Dacă cineva contestă acest lucru, îl rog s-o facă cu argumente, nu doar așa, în dorul lelii. |
4 Mihai Arin [din public] a spus pe 14 ianuarie 2014: |
| Atitudinea cu adevărat perfidă este să spui că o poezie este genială, când știi bine (și chiar recunoști) că poezia este doar remarcabilă. Argumente, în dorul lelii: Poezia este remarcabilă. Dacă-i spun genială, rămân fără calificative pentru Luceafărul, Joc secund, Lacustră etc. Rimele curg perfect, dar unele versuri sunt ușor aritmice. Vraja lirică instituită de prima strofă se rupe la "ochi de cal". Rănile, lumina, pleoapa, picioarele transpar ca atribute ale poetei. Mă așteptam ca durerea să se adâncească în ochii rotunzi ai unei fete, când, brusc, apare calul. Poate din motive de rimă. Calul este cerut insistent de mal. Rimele dau muzicalitate unui text liric, dar forțează, uneori, exprimarea. Am votat poezia ca inteligentă, ceea ce nu e puțin. Personal, îmi place. |
5 Eduard Zalle [din public] a spus pe 14 ianuarie 2014: |
| În niciun caz eu nu am o atitudine perfidă, ci încurajatoare (față de poezia în cauză). Perfidia se naște din răutate, din invidie etc. Așa că, atenție la nuanțe sau este prea greu? |
6 daniel stanciu [din public] a spus pe 14 ianuarie 2014: |
| MIhaitza, reciciteste scena din "Crima si pedeapsa" cu stalcirea in bataie a unui cal jigarit, si fii atent (tot faci apel la vigilentza) la modul in care micutul Raskolnikov citeste in ochiul martoagei suferinta si cruzimea acestei lumi. Poate in suferinta (pricinuita de om) a animalelor, fapturi inocente se reflecta mai clar si mai miscator hidosenia morala a mamiferului pretins evoluat. Poezia nu e extraordinara. E un soi de goblen liric, mestesugit brodat. Metafore luxuriante, putin mesaj. Personal, prefer poemele in care imaginile sunt subordonate un mesaj, nu cele in care contorsiunile stilistice tin loc de mesaj. Dupa versuri de genul "Din lacrimile pietrei, nuferi cad." marturisesc ca ma apuca tremuriciul. Ce piatra, care lacrimi si despre ce nuferi e vorba? Si florile cu pricina unde cad? In plasa de paianjan a gandurilor sumbre sau poate in potirul de alama a unui cantec trist? Fiecare cuvant naste o intrebare. Te poticnesti la tot pasul. Asta nu e poezie, e betie. PS: daca aveti insomnii, recitati rogu-va, cu o voce domoala, strofa a treia. Pare un imn inchinat lui Morfeu, zeul somnului. Sweet dreams! |
7 Mihail Arin [din public] a spus pe 14 ianuarie 2014: |
| Adevărata poezie este mai degrabă beție decât trezie... Beție de trăiri și imagini. Zornăitul din coadă nu e obligatoriu. Perfid, domnule Zalle, e mai degrabă cel fățarnic decât cel rău. Nu încurajezi un elev umflându-i (la maxim) nota de la teză... |
8 Eduard Zalle [din public] a spus pe 14 ianuarie 2014: |
| Parțial sunt de acord cu dumneata, domnule Arin. Fata de care vorbești, (autoarea poeziei, da?), bate spre 60 de ani... Poezia, în esență, este tristă, iar faptul aceasta este limpede ca lumina zilei. Este tristă, mai ales că, se apropie capătul liniei. De ce? Simplu: ninsoarea, înghețul, durerea, malul, gutuile (toamna târzie), rugina, chiar piatra, iarna, noaptea, somnul, toate acestea sunt atributele bătrâneții, adică ale SFÂRȘITULUI care se apropie inevitabil, implacabil! Cum spune și Daniel în comentariul său (și bine spune), calul, cel mai bun prieten al omului (ca și câinele sau delfinul, adaug eu) și care l-a scos de atâtea ori din necazuri (și continuă să o facă), poate aduna în ochii lui, metaforic vorbind, toată durerea pricinuită de om lumii ăsteia! Calul mai înseamnă drum, călătorie, de unde și copitele, umbrele care mor sub clopot, clopotul simbolizând aici o lume restrânsă, limitată tot din pricina senectuții. Imaginea bătrâneții fizice, dar mai ales a disperării ce derivă din asta, este magnific surprinsă de Cătălina Crețu în poezia ei! Cel puțin, mie acest lucru, această stare mi-o transmite poezia de față. Tocmai de aceea am fost atât de generos când am spus că poemul este genial. Așadar, empatizez din tot sufletul cu poezia (în ceea ce privește forma, dar în special, mesajul îmbrăcat perfect în metafore) și cu autoarea ei (pe care n-o cunosc), drept care am notat-o maxim! |
9 daniel stanciu [din public] a spus pe 14 ianuarie 2014: |
| Poezia tre' sa-ti induca o stare de euforie, nu de ebrietate. Cand autorul-enolog mareste cantitatea de alcool liric pe care o administreaza cititorului, nu-i trezeste emotii prin imagini, ci imagini multiple (incepe sa vada dublu, cvadruplu etc) care il "rascoleste" pe dinauntru pana la vomisment. Poeziile bune sunt cele in care emotia e convertita in imagine, nu imaginea in emotie (de fapt, in comotie). Poeziile foarte bune, lasa loc si ideilor in acest joc miraculos al imaginatiei si emotiei care e poezia . Fiindca ideile (articulate intr-unmesaj) dau emotiilor pasagere un damf de eternitate. |
10 Mihail Arin [din public] a spus pe 14 ianuarie 2014: |
| Domnule Zalle, Mă bucur că sunteți de acord, fie și parțial, cu aserțiunile mele. Dar a povesti o poezie e ceva contraindicat, ca și cum ai povesti Simfonia IX-a. O beție, de imagini sau de acorduri sonore în sensul cel mai frumos al cuvântului nu se poate coborî la logicul plat al prozei. Poezia bună, la fel ca epigrama sau aforismul bun, percutează, îți dă un plăcut și INEXPLICABIL electroșoc! Încercați să povestiți trilul de ciocârlie. Nu veți reuși niciodată, pentru că acolo e pură poezie. Poezia, după umila dar virila mea părere, e mai aproape de muzică decât de literatură. Ambele sunt inefabile. O felicit pe doamna Crețu (vârstele doamnelor sunt confidențiale, amigo!) asigurând-o că un poet e "veșnic tânăr și ferice", invitând-o să posteze în continuare, indiferent de ce comentăm noi. Iar, domniei tale, domnule Zalle îți spun "Bine ai revenit!" la e-cenaclul Citatepedia, care, departe de a fi o "simfonie a surzilor" este un solid atelier literar. o rampă a schimbului de informații și de opinii. Ave... |
11 Eduard Zalle [din public] a spus pe 14 ianuarie 2014: |
| Nici nu cred că cineva, oricine ar fi, poate spune ce este poezia cu adevărat. Nu cred că acest lucru poate fi explicat, oricât ne-am strădui noi. Eu am încercat doar să expun ceea ce îmi transmite mie poemul d-nei Crețu (poem pe care eu l-am postat pentru că, așa cum am mai spus-o, îmi place foarte mult; bănuiesc că dumneaei nu își va expune creațiile pe Internet). Îndrăznesc doar să mai adaug că, din punctul meu de vedere, ca autor, percep poezia ca pe un soi de transă, o stare unică, aproape mistică și irepetabilă... Dincolo de vârsta biologică, într-adevăr, poetul este veșnic tânăr, nu neapărat și ferice. Asta e de discutat... Mulțumesc pentru urare, dar nu am fost plecat nicăieri, poate ceva mai discret. Simfonia surzilor, din care nu m-am exclus o clipă, are legătură numai și numai cu disputele noastre anterioare, nicidecum cu acest site... Ave! |
12 Alex Dospian [utilizator înregistrat] a spus pe 14 ianuarie 2014: |
| D-le Zalle, mai sunt si alti factori care influenteaza votul. 1.Autorul. 2.Primul comentator 3.In cazuri mai rare, cel care a adaugat respectivul text. 4.Nuanta primului comentariu(in general). Daca spuneati:o asa poezie slaba n-am mai vazut de multa vreme, cu siguranta voturile ar fi fost favorabile. Nu ma refer la domnul Mihai Arin, care a recunoscut ca a votat 'inteligent', si sunt convins ca afirmatia dansului e adevarata. Mai bine asa, decat sa fi ramas necitita. Ultima fraza a comentariului 10 este cu adevarat cuceritoare!  |
13 daniel stanciu [din public] a spus pe 15 ianuarie 2014: |
| "Logicul" plat al prozei? Al carei proze, calinelule? Administrative, poate. Proza mare are si ea inefabilul ei, "labiriturile" sale emotionale si intelectuale. Romanele te pot emotiona mai intens, mai durabil si mai profund decat o poezie (fie si una semnata de Baudelaire, Neruda sau Rilke). Si stii de ce? Pentru ca relateaza si "poveste" bine ticluita. O poveste pecare o poti transpune in viata, o poveste care-ti poate schimba viata facand-o mai frumoasa, mai umana. Poeziile, indeosebi cele care sunt "mai apropiate de muzica decat de literatura", iti pot induce dispozitii, emotii, nu sentimente. Investitia lor sentimentala e pe termen scurt si e mai putin profitabila pentru capitalul afectiv al cititorului. Fireste, proza are mai multa rigoare logica (care nu exclude insa figurile de stil uneori mai plastice si mai electrizante decat cele poetice), de aia e si mai rezistenta in timp. Poezia artificioasa care mizeaza pe "inefabil", prin asocieri elecubrante de cuvinte si imagini (transpuse in cuvinte), scrisa impotriva logicii(inclusiv a logicii sentimentelor), poezia care socheaza prin bizareriile ei cu pretentiii de metafore nu-ti trezeste nimic. Decat cel mult o stare de ameteala, de plutire in gol. Intr-un gol mental. Aceste boicoturi ale creierului nu reprezinta arta autentica. Astfel de poezii seamana mai mult cu contrafacerea unei bauturi alcooloce, decat de muzica. |
14 Mihai Arin [din public] a spus pe 15 ianuarie 2014: |
| Danilo! Poezia adevărată e beție, e delir. De aceea, după ce ai citit ultima strofă, așa cum declari în comentariul 6, te-a apucat tremuriciul. |
15 daniel stanciu [din public] a spus pe 15 ianuarie 2014: |
| Asa carevasazica: poezia e betie. Abia acum m-am dumirit de ce romanul s-a nascut poet- a fost conceput la betie. Mersi, Mariner. M-ai ajutat sa pricep etnogeneza romanilor si sa elucidez marele lor secret cultural. Cand spui delir, probabil te referi, in interpretarea ta etilica a creatiei poetice, la "delirium tremens". Sarbatoritul zilei (la multi ani pe firmamentul poeziei universale, domnule Eminescu!) e destul de rar delirant in lirica sa. In Glossa, nici un strop de delir. Asisderea in "Luceafarul", "Oda in metru antic", Mai am un singur dor" sau "Rugaciunea unui dac". Eu cred ca Eminescu, contrazice prin opera sa lirica, definitia dumitale a poeziei. In ciuda, minieseurilor tale admirabile (sic!), inca mai cred ca dumnealui e un poet de prima mana. |
16 Mihail Arin [din public] a spus pe 15 ianuarie 2014: |
| Danilo, scumpule! Prin poezie omul se poate îmbăta cu frumusețe. Nu m-am referit la "Alcool"-ul lui Apolllinaire. Dar să știi că unele genii trăgeau serios la măsea: Villon, Poe, Verlaine, Esenin etc. Chiar și Titi (Eminescu) bea cu sete din "carafa pântrecoasă" Eu n-am pomenit nimic de "tremens". Tu spuneai că, citind poezia de mai sus, te-a apucat tremuriciul... |
17 Eduard Zalle [din public] a spus pe 17 ianuarie 2014: |
| Alex, chestiunea cu nuanța primului comentariu nu-i tocmai în regulă. Să spunem că lui X nu-i place Bacovia. Eu ce-ar trebui să fac? Să-mi însușesc părerea lui (irelevantă) și să votez la fel? În niciun caz, crede-mă! E o aiureală... |