Zeiţa nu e sânge sau culoare; ea nu-i decât adierea invizibilă care risipeşte ceaţa. La asta şi slujeşte, de altfel, ceaţa: fără ea, Zeiţa n-ar fi în stare să dezvăluie că lucrurile pot fi şi altfel decât spectrale. De aceea, se spune, e şi bine să suferi, căci altminteri Zeiţa n-ar putea arăta că există o limită a suferinţei. De aceea, se pare, şi Răul există, Răul fiind perspectiva spectrală, suferinţa şi multe alte lucruri de care Zeiţa are nevoie spre a se manifesta. Căci fără de Rău, Zeiţa ar fi diferită sau n-ar mai fi. Dar, iarăşi, cine oare ar putea preciza ce înseamnă "diferită", de vreme ce nimeni n-ar putea spune ce anume este Ea în realitate? Ceaţă şi adiere sunt numai nişte metafore.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!