Onomastică terestră
Colind, colind două mii treisprezece, pentru o ultimă dată, oară,
ca pasăre ce-și uită puii, până ieri puf, spre o Africă ce-o zboară
la șarpe, doar ce-i dezbrăcat de piele, o așteptând pană neavută,
rămas reptila târâtoare ce-și cântă solz, în solz, era-i tot mai, tot mai pierdută.
Ar, ar pământ cu plug, îl zgândăr riduri, brazdele adânci
în ultimu' anual periplu de păduri, mări, de câmpii, de faleze, de lunci,
pe-un calendar de eternitate, un treisprezece întors în treizeci și unu,
ce vis l-aș vrea, să mă întâlnesc cu mine, voi, explodând fericirile... nebunu'!
Urez, urez azi, de pe-o ultimă bancă a nopții într-un șezând, alt an,
c-un strigăt, dincolo de orice disperare, în vibratoare unde până și-n ultimul timpan,
că piere iar un pic o lume din parcul meu cu bănci și multe, multele alei,
dar las, cu șișul scrijelit pe-o șipcă, să vă fie cel mai bun, "să aveți toți, să ai totul ce vrei!"...
... plini brațele cum bucuriile de flori de tei, sprinteni, ușori cum artificiile scântei, nemuritori, o lume, ne sărbătorind cu toții ziua, dragii mei!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre șerpi
- poezii despre zbor
- poezii despre visare
- poezii despre urări
- poezii despre trecut
- poezii despre timp
- poezii despre superlative
- poezii despre păsări
- poezii despre păduri
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.