Rugă
Voiesc doar a Te bucura,
O Doamne Tu, vină de-alină
Inima mea-n dragostea Ta
Și sufletul care suspină.
Nu știu de am greșit prea mult,
Atunci când știu c-am voit bine
Spre toată lumea să arunc
Vestindu-Te numai pe Tine.
Nu mai cunosc Cuvântul Tău?...
Tot mai confuză, îndurerată...
Binele Tău urmez mereu,
Dar bine nu mi-e niciodată.
O Doamne, dar... ce să cred eu?
Nu mai cunosc ce vrei cu mine...
Știu doar că tot îmi e mai greu,
Deși, iubesc numai pe Tine!
Voiesc doar a Te mulțumi,
Să fiu copilul Tău iubit;
Însă Tu-mi pari a amuți,
Când strig la Tine că-s mâhnit.
De aș cunoaște al tău plan
Și ce dorești ca eu să fiu...
Aș da ce am... haină și ban,
Pe placul Tău, chiar de târziu.
O Doamne care-mi știi cărarea,
Ajută-mă să mă clădesc;
Ți-am cunoscut Doamne splendoarea
Și-aleg în Tine să trăiesc.
O Domnul meu, ce multe focuri
Atacă crud, necontenit!...
Cu cât iubesc taine și locuri,
Ce mi le-ai dat, să fiu menit.
Răul voiește să apară
Pe a mea cale-n multe forme...
Dar nu mă lași... și-atunci răsară
Minuni de îngeri strivind dogme.
Așa voiesc să fiu o mare
Cu apă limpede, curată...
Să pot sădi în ea uitare
Și rana-mi să se-nchidă toată.
O Domnul meu, voiesc pe Tine
Să Te ascult, să Te urmez
Și chiar de urc grele coline,
Știu că prin Tine mă salvez.
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre cunoaștere
- poezii despre bine și rău
- poezii despre îngeri
- poezii despre vinovăție
- poezii despre viață
- poezii despre vestimentație
- poezii despre uitare
- poezii despre tristețe
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.