Deodată, în poveste
Ca și cum aș fi intrat în poveste de la mijloc
copacii nemulțumitor de sterpi pluteau în tunici de zahăr
de parcă ar fi crescut direct așa
cu trunchi și ramuri alb murdare
dar strălucitoare
bineînțeles că totul era ireal și frumos
nici nu mai vreau să văd copaci
așa cum îi desenam la școală
ce primitiv!
ce nepotrivit pentru mijlocul poveștii
acolo unde-ți dai seama că nu mai ai de ales
nu mai poți spera că seamănă cu viața
confuzia dispare, e doar o poveste
dacă vrei, citești până la capăt
dar la sfârșit devii primitiv
vei găsi numai copaci verzi, galbeni sau arămii
și nu decorul fabulos alb-gri
pe care l-am zărit deunăzi la mal de stradă.
Dacă aș fi pictat pădurea de înghețată
la ora de desen, mi s-ar fi făcut foame
dar nu e vina nimănui
suntem primitivi pentru că murim
nu știu un lucru mai primitiv ca moartea.
poezie de Alexandra Pârvan din Suflare peste păpădii (2013)
Adăugat de Alexandra Pârvan
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre moarte
- poezii despre copaci
- poezii despre școală
- poezii despre zahăr
- poezii despre vinovăție
- poezii despre viață
- poezii despre verde
- poezii despre timp
- poezii despre sfârșit
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.