Modigliani
Albastru. sânge. albastru
furi piatra pe întuneric
să se vadă cât e de albă
cioplește-o cum ai scoate peștii din râu
sau linia din alungire
forme prelinse spre propriul lor înțeles
ca un semn al mirării sub care nu se pune punct
Am zece capete ațipite în gulerul de praf al curții
din toate o singură linie, subțire
să rămână, suflă!
muzica de piatră, înmărmurire
Nu am decât zece capete azi
las celorlalți prelungirea lor, ocna de sare a trupului
faceți loc pe străzi, în pântecul minții
am zece capete și le izbesc de zidul orașului
azi
cu toți oamenii din cetate
le-am trezit deodată.
Sânge albastru sânge
să furi pulberea de Carrara din plămânii sculptorului
să lași doar o linie, curgând în sine
neîncetat
apă tare a râului izbucnit
din malul stâng
al oricărui pământ viu.
poezie de Alexandra Pârvan din Suflare peste păpădii (2013)
Adăugat de Alexandra Pârvan
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre râuri
- poezii despre întuneric
- poezii despre sânge
- poezii despre sculptură
- poezii despre prezent
- poezii despre pești
- poezii despre oraș
- poezii despre muzică
- poezii despre arte plastice
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.