Mărțișor
Primele zile au sosit cu prospețimea pufului de canar
ce-și așteaptă galbena zi de naștere
inevitabilă ca o zi oarecare
Au sosit cu literele unui portughez
turnate în hainele strâmte ale înțelesurilor
cozonac pleznind în cuptor
răspândind o invincibilă aromă
Undeva se aude zumzăitul monoton
al unei mașini de spălat
serioasă ca orice rotație completă
mai sunt și niște flori
împietrite într-o perpetuă înflorire
alături, un mărțișor fără greutate
pe care nu îl poți deosebi de restul lucrurilor
tabla de scrabble, învălmășeala de litere
care anevoie se așază în cuvinte.
Suntem și noi, ca două vocale
prinse într-un cuvânt ce altfel nu se poate forma
strivind între ele buretele consonantic al întristării
într-o subită ploaie de primăvară.
Încă puțin și va izbucni verdeața
micșorând sensibil singurătatea
odată cu verdele inima câștigă o bătaie secretă
pulsând în afară, veveriță străbătând desișul scorburei.
Se stinge cu un clipocit îndepărtat sentimentul deșertăciunii,
pe acesta ni l-a împrumutat deșertul
cu nisipul alb și tare
imensă piatră compactă a însingurării.
Pietrele, cuvinte ale unei tăceri insuportabile
se nasc doar în singurătate, se rostesc doar în tăcere
limbaj interior al drumului
la marginea căruia nimeni nu s-a oprit.
Nu există cuvânt o singură dată rostit!
omul deslușește cuvintele doar repetându-le
până la uitare
iar pietrele abandonate eternității lor nerostite,
deșertul plin de apă.
Rămânem în așteptarea potopului verde
să cadă peste dunele memoriei
spulberare a izolării mute, înghițite ca un imprevizibil polen
înfrunzire a asprei taine a sufletului.
poezie de Alexandra Pârvan din Suflare peste păpădii (2013)
Adăugat de Alexandra Pârvan
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.