Un timp al negării...

Tu, neştiut şi Mare Creator,
cu ce te mai ocupi în zilele de lucru
când omenirea orbecăie prin labirintul
istoriilor, (vai! ce istorii...)
inventate cu sabia
şi moartea celor ce ţi-au scris un poem?

Mai trimiţi, ( ca de obicei), dimineţile
în calea visătorilor?
Mai dăruieşti câmpuri
minate,
( acoperite cu cele mai gingaşe flori),
pentru cei care n-au aflat că viaţa
este doar o simplă răzbunare,
pulverizare de lacrimi şi temple
în liniştea neiertătorelor
flăcări?

Slavă ţie,
cântăreţ al nopţilor fără hodină.
Ţi-am adunat cu sfinţenie,
nepăsările şi cuvintele pale
aruncate la întâmplare,
pe tabla de şah a memoriei.
Numai tu ştii, că orice mutare
echivalează cu decapitarea
gândului,
ce-a uitat ( doamne!) că victoria
e doar pentru zei!

Ce mai faci, tu, Mare Creator,
în zilele de Duminică
şi sărbătorile sfinţilor...
( ah! câtă toleranţă în tot acest infern
al păcătoşilor ce mint!)
... când cenuşa celor trecuţi în nefiinţă,
nu poartă niciun semn
al veşniciei şi bunăvoinţei tale?

Mai trimiţi tu, prorociri ( uneori),
către cei înveşmântaţi în nopţile
tale de nebunie,
respirând tot mai greu
în drumul spre lepădarea de sine
şi de cuvinte strecurate
ca o molimă,
în temniţa unde poeţii
au rămas cu ochii către cer,
căutându-ţi mormântul?

Ce dovadă poate fi mai grăitoare,
decât strigătul
corăbierilor
condamnaţi la un timp al negării,
în apele tulburi ale victoriei:
"cine seamănă furtună
se adună într-o singură tăcere
şi pietrele nu vor mai putea povesti..."

poezie de Valentina Becart (2 decembrie 2013)
Adăugat de Valentina Becart
Votează! | Copiază!