A cincea și ultima scrisoare
Trec anii, trec, ca umbre de visare;
Pe unde cred ca esti, e amintire,
Ca fumul de destrami din amintire,
Iar chipul tau, contururi nu mai are.
Eu insami, ca-ntr-un zid de manastire
Imi voi zidi speranta-n renuntare.
Feresre n-am sa las, ci, cu uitare
Imi voi ucide rana din privire.
Nu-ti cad nici in genunchi sa te implor
Ce nu-mi poti da nu-ti voi cersi vreodata
Ramane-voi sa-mi port povara toata
Insingurata si ratacitoare
"La urma urmei, oare sunt datoare
Ca pentru tot ce simt să-ți dau socoată?"
poezie de Ioan Mureșan din Scrisoarea a cincea... (1990)
Adăugat de Ioan Mureșan
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Ioan Mureșan. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.