Impresia generală, pe care am avut-o atunci şi o păstrez şi acum despre acea coregrafie este inconştienţa cu care a fost realizată de Nijinski... cât de departe era de ceea ce voisem! Compunând Ritualul primăverii, îmi imaginam aspectul ei scenic ca o serie de mişcări ritmice de o extremă simplitate executate de blocuri compacte de oameni, cu un efect imediat asupra spectatorului, fără amănunte de prisos şi complicaţii care să trădeze efortul. Numai Dansul Sacru cu care se încheie lucrarea era destinat unei singure dansatoare. Muzica acestei piese, clară şi precisă, cerea la rândul ei o coregrafie corespunzătoare, simplă şi uşor de înţeles. Dar şi aici Nijinski, deşi a intuit caracterul dramatic al dansului, nu a ştuit să-i redea esenţa într-un mod inteligibil, şi a complicat-o în mod inutil, datorită incapacităţii sau lipsei de înţelegere.

Igor Stravinski în Cronica vieţii mele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!