Viața mediocră, cenușie, îl interesează pe Cehov, viața de aventură epică pe Gogol, viața de senzații pe Tolstoi. Dostoievski depășește epicul exterior și psihologicul. Fenomenele nu-l interesează prin ele însele, fiindcă esența vieții nu stă în fenomene. Ele sunt apariții secundare. Trebuie căutat izvorul lor cel mai adânc. Iar acest izvor ascuns, din care gâlgâie în suflet fenomenele psihologice și se revarsă în afară și faptele, e spiritul, pe care îl vede până în profunzimile abisului, în demonica lui înstrăinare de Dumnezeu, și până pe culmile vecinătății cu Dumnezeu. Descoperirea acestui spirit acuns, focar central din care se împroașcă în afară amestecatele aspecte ale vieții, e tema fundamentală a operei lui Dostoievski. (...) Protagoniștii operei sale întrupează moduri de existență concepute la extrema limită a naturii umane, adică acolo unde spiritul nostru fuzionează, posedat, cu puterile diabolice sau, iluminat, cu puterile dumnezeiești.
Nichifor Crainic în Nostalgia paradisului
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.