Dor de tine, tată
Murit-au ochii mei cu tine,
Dincolo de mâine nu am mai văzut
Sorbind ușor din pocaluri venine
Din pământ primesc un ultim salut!
Prin frunze reci doar un fior adie,
O, dor de casă, o, dor de mormânt.
Cu toamna-n suflet, am rămas pustie
Ca frunza uscată plutind spre pământ
Cresc focuri mari de inimi istovite
Spre luna vie de-un sfert lipsită
Roșcate frunze se desprind smerite
E vânt și-orice speranța e pierdută.
poezie de Mihaela Dehel (28 octombrie 2013)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre frunze
- poezii despre vânt
- poezii despre viitor
- poezii despre timp
- poezii despre tată
- poezii despre suflet
- poezii despre smerenie
- poezii despre păr roșcat
- poezii despre ochi
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.