Tot, e-o apă, de ploaie
... că doar ce-am scris din nou de ploaie
și mă întreb; ce-atâta apă
se duce adânc să spele morți,
ce se-nfiltrează printre filtre?!
... și beau din ei stând în odaie;
de aceea minți tot timp ne sapă,
ne redeschide alte porți,
să primim vizite, părinte...
... și peștii stau tăcuți la fund,
perpetuându-se-n neștire,
ingurgitând din mâl cu oase
de când e lumea cea străbună;
din mări ce-au fost cândva pământ
printre corali de-o mânăstire,
meduze de femei frumoase
și valuri ca o supă-n spumă...
... iar cerul, ce-am făcut lăcaș,
o fi din picuri plutitori
de suflete înnourate
se gravitând, neputând zbor
mai sus... nu și-au făcut făgaș
și pică iar pe muritori
în păr și buze încleștate...
... Ne consumăm îngrozitor!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre păr
- poezii despre ploaie
- poezii despre pești
- poezii despre moarte
- poezii despre minciună
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.