Nistor: Te-ai... Îmbătat?! Cine?! Tu, șefu'?!
Lucian: Da, Nis, eu... M-am îmbătat rău de tot, nu glumă, cum nu poate fi exprimat în cuvinte, sigur cum anume, nu vă pot spune, pentru că habar n-am, nu-mi amintesc deloc, nimic... Dar e clar că așa s-a întâmplat. Și de ce vă uitați toți așa, la mine? Ce-i, nu vă vine să credeți? Vi se pare imposibil? Din nefericire, e adevărat! Foarte adevărat. Vă amintiți că v-am promis o perioadă de vacanță de o lună de zile. Păi, după doar două zile de la plecarea voastră de aici, din navă și până mai alaltăieri, n-am făcut nimic altceva, decât să stau închis în rezerva mea și să beau într-una tot ce mi-a picat în mână, fără a ține cont ce anume era în sticle, atâta timp cât nu era apă, lapte, suc sau ceai. N-am mâncat, n-am făcut nimic altceva; am băut într-una, până n-am mai știut de mine, iar roboții nu m-au putut opri, pentru că înainte de a intra în rezerva mea, am blocat sistemul de închidere al ușii, cu o parolă codificată, cu recunoaștere sonoră... De ce mă priviți așa?! Știu, vi se pare imposibil ca eu să fi făcut așa ceva. Acum și mie mi se pare imposibil, dar adevărul e că am făcut-o! Cu vârf și îndesat! Vă întrebați de ce?! Vreți să știți și motivul pentru care m-am îmbătat în asemenea hal?! Mda, n-are rost să vă întreb, e clar că vreți să aflați...
Lia: Luci... Nu spune nimic!
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre timp
- citate despre adevăr
- citate despre șefi
- citate despre zile
- citate despre vacanță
- citate despre umor
- citate despre roboți
- citate despre promisiuni
- citate despre nefericire
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.