O altă vietate, salvată de pe epavă, ar fi vorbit fără îndoială cu aceeaşi sinceritate, dacă ar fi putut s-o facă. Este vorba de câinele care se arăta atât de furios când îl vedea pe Negoro – ură într-adevăr inexplicabilă. Dingo – acesta era numele câinelui – făcea parte din renumita rasă de dulăi din Noua Olandă... Dar nu în Australia îl găsise căpitanul lui Waldeck. Dăduse peste Dingo cu doi ani în urmă, rătăcind, pe jumătate mort de foame, pe coasta de vest a Africii, prin meleaurile unde fluviul Congo se varsă în ocean. Căpitanul lui Waldeck îl luase cu el pe frumosul animal, care rămase însă foarte puţin prietenos, părând să tânjească după vreun stăpân de care fusese despărţit în chip năprasnic şi pe care îi era cu neputinţă să-l mai găsească prin locurile acelea pustii. S. V. – două litere gravate pe zgarda lui – era tot ce mai lega pe acest animal de un trecut a cărui taină ar fi fost căutată în zadar.

Jules Verne în Căpitan la cincisprezece ani
Adăugat de Nemo
Votează! | Copiază!