Caricatura realizează minimalizarea prin evidențierea din ansamblul expresiei unei persoane proeminente a unei singure trăsături, în sine comice, care ar fi trecut neobservată în contextul ei firesc. Izolarea acestei trăsături poate produce un efect comic ce se extinde în memoria noastră, asupra întregului, cu condiția ca persoana vizată să nu fie de față pentru a ne obliga să păstrăm o atitudine respectuoasă. Dacă în realitate nu există o astfel de trăsătură neglijată, atunci caricatura o creează fără dificultate prin exagerarea unei trăsături, în sine nerizibile. Este caracteristic pentru originea plăcerii comice faptul că efectul caricaturii nu este substanțial diminuat prin astfel de falsificări ale realității.
Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.