Sufletul meu astăzi îşi dezgroapă morţii

Sufletul meu astăzi îşi dezgroapă morţii...

Flori de-o zi, de-o clipă
Mi le-adun acuma,
Să le culc cenuşa înfrăţită-n huma
Unei mice şi albe şi tăcute gropi.
Şi nici brazi, nici sălcii, nici salcâmi,
Nici plopi
Nu vor plânge asupră-i...

Făr' să le mai număr clipele sau anii,
Roşii, albe, albastre flori de lunci sau stranii
Flori crescute-n seră, ori în fund de-abis,
Mi le strâng din racle,
Mi le strâng din cripte,
Mi le scot din veghea crucilor înfipte,
S-amintească vieţii un păcat, un vis...

Sufletul meu astăzi îşi dezgroapă morţii,
Tu, iubire nouă, să nu intri aici,
În grădina morţii,
Să nu intri, nici
Să nu simt cum, peste ziduri şi zăbrele,
Mă pândesc cu pizmă gândurile-ţi negre
De povara unor vane îndoieli...

Sufletul meu astăzi morţilor se-mparte...
Tu, iubire nouă, ţine-te deoparte
Şi fereşte-ţi floarea vie de păcatul
De-a-ntreba ce doruri mi-a ştiut uscatul
Vraf de flori pe care azi le-am dezgropat.

Lasă-mă în tihnă
Să le-aştern un pat
Somnului din care
Nu pot să-ţi umbrească
Cu nimic
Norocul c-am păstrat-o, vie,
Printre ele, floarea ce ţi-am dat-o ţie.

Mândră-n ramu-i verde,
Las-o să-ţi zâmbească,
Făr' să-ntrebi de poate cele ce-au murit
Au fost mai voioase
Când le-am dăruit,
Făr' să-ntrebi nici câte,
Nici ce flori din viaţă
Mi-au murit în albul strai de dimineaţă,
Ori în purpuriul caldelor nămiezi.

Nu, iubire nouă, nu căta să vezi
Dincolo de floarea ce-ţi surâde-n faţă
Mândră şi unică-n ramurile-i verzi.

Dincolo de dânsa nu pătrunde-n ceaţa
Ce-mi ascunde morţii de nu vrei s-o pierzi...
Sufletul meu astăzi îşi dezgroapă morţii, -
Tu, iubire nouă, să nu intri-aici,
În grădina morţii... să nu intri, nici
Să nu-ntrebi de-n strâmta groapă ce le strânge
Vor muţi de-a pururi vechile-mi iubiri...
Şi de-ntors la tine sufletu-mi va plânge,
Mângâie-l, sau plânge-l,
Dar să nu te miri...

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!