Motanul pedepsit
Rândunica e plecată
După hrană pentru pui,
Cuibu-i singurel sub streșini
Și prin curte nimeni nu-i.
Râde sub mustăți motanul:
- Ce noroc!... Păcat să-l scap!...
Iute sus!... Dar, poc, o piatră
Îl lovește drept în cap.
Trist se tânguie motanul:
- Miau și vai de capul meu.
Petrișor îl ia în brațe:
- Iartă-mă te rog, căci eu
Te-am lovit, și rău îmi pare,
Dar de bieții puișori
Ție cum nu ți-a fost milă,
Când săriseși să-i omori?
poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.