Logica albă, abstractă, începea cu un fel de furtunoasă dezvoltare a independenţei. Lucrând pentru propria sa existenţă, conştiinţa ajungea la absurdul ei, la negarea şi la lipsa ei de sens. Dintr-o dată scopurile îşi pierdeau importanţa, iar problemele esenţa lor. Întrebarea "de ce?" nu găsea niciodată un răspuns satisfăcător. Categoriile "tranzitoriu" şi "relativitate" se absolutizau într-o asemenea măsură încât orice direcţie şi orice mişcare devenea cu totul fără rost. Infinitul începu să fie înţeles ca o lipsă de început, ca o inexistenţă. Veşnicia, fărâmiţată în marea varietate a tuturor formelor ei tranzitorii, se nega tota ca noţiune.

Pavel Vejinov în Pieirea lui «Aiax»
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!