Când am ieșit afară, nu mai era nici urmă de lac sau de pădure de brazi. În fața ochilor noștri se întindea o minunată vale muntoasă, liniștită și tăcută, cu un aer atât de pur, de parcă ar fi fost înghețat. Vedeam în depărtare stânci cafenii cu vârfurile ușor luminate de soare, vedeam arbori nemișcați, vedeam râul care clipocea vesel, scânteind printre ferigile umede. Și totuși inima mea era goală.
Pavel Vejinov în Pieirea lui «Aiax»
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.