Primul ministru se grăbi să se întoarcă la biroul său, aranjându-și cravata. Abia se așezase și își luase o mină care se dorea a fi relaxată și lipsită de griji, când, dincolo de grilajul din fața șemineului de marmură gol, se aprinse un foc din care țâșniră flăcări de un verde ca smaraldul. Primul ministru văzu, fără să lase să transpară nici un semn de neliniște sau de teamă, un bărbat trupeș apărând între flăcări și învârtindu-se ca un titirez. Câteva clipe mai târziu, acesta păși pe covoașul frumos și probabil valoros, din fața șemineului și își scutură urmele de cenușă de pe mânecile pelerinei cu dungulițe, ținând în mână un melon verde praz.
J.K. Rowling în Harry Potter și Prințul Semipur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.