Petre şi Adi îşi sprijiniră colega, în momentul coborârii din maşină; ea era deja cam slăbită, deşi încerca să se ţină tare, să reziste cât mai mult, iar până în acel moment reuşise destul de bine acest lucru; era încă în picioare, pe propriile-i picioare, chiar dacă mai avea nevoie de puţin ajutor, pe care colegii ei i-l ofereau cu drag. Afară era linişte, mult mai linişte decât în timpul zilei. Era noapte, o noapte plăcută de vară, călduroasă, cu cerul senin, înstelat, dar luminile oraşului făceau ca strălucirea stelelor să scadă în intensitate. Însă nici unul nu luă seama la luminozitatea stelelor; acum erau preocupaţi de cu totul altceva.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!