Eterna pace!

Tăcere mormântală eternă şi feroce:
Încremenit e totul d'al morţii rece duh;
Rigidă, majestatea bazalticelor roce,
Se'nalţă triumfală perzându-se'n văzduh.

Pustiu! Pustiu şi jale! Enormele cratere
Gigantica lor gură o cască monstruos
Dar lava'n al lor pântec, nu fierbe cu putere,
Spre a ţâşni în valuri superb şi tumultos.

Pe culmile abrupte, pe groaznicele piscuri,
Nici apă, nici verdeaţă, nici arbori şi nici flori,
Nici vulturi cari cască tăioasele lor pliscuri,
Sfidând măreţul soare cu ochi fulgerători.

Un pom, imensitatea aridă, nu umbreşte,
Zefirul nu adie cu dulcele-i murmur,
Prin mările uscate un strop nu oglindeşte
Un vid fără de nouri şi fără de azur.

Sfioasele amurguri, rozalbele-aurore
În flăcări orizontul nu-l scaldă etereu
Nici vaste curcubee, sclipind multicolore
Nu'ncing ca o eşarfă lunarul mauzoleu.

Prin timpul care curge etern în nesfârşire
Acestor largi pustiuri cu sânul îngheţat,
Duioasele fantome, viaţă, somn, iubire,
Magnifica lor pace când-va a turburat?

Când zile nesfârşite cu clocote de pară
Pe care-o radiază giganţii de granit,
Când noapte colosală, ce-n tonga-i funerară,
Înveşmântează globul de geruri chinuit.

De-asupra bolta neagră, de negre catifele,
Pe care-n orice vreme ca lacrămi de safir,
Sclipesc fascinatoare cohortele de stele,
Veghind în nesfârşire imensul cimitir.

Princesă triumfală, tronând prin constelaţii,
O lună uriaşe scântee calm şi sfânt,
În ea dorm duse ape, fiinţe, aspiraţii
Şi tot ce se frământă pe tragicul pământ.

Dar Febe prin neanturi solemn înaintează,
Fantasmă glacială, al golurilor mag,
Ce glorios şi'n moarte simbolic scânteiază,
Culcat în infinitul ş'albastrul sarcofag.

poezie de Alexandru Anestin din revista "Orion" (1907)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!