Lia îl privi; era nu doar neliniştit, agitat, ci şi furios, dar parcă şi trist; un amestec ciudat de emoţii şi sentimente contradictorii se întipăriseră pe chipul lui plăcut. Evident, nu dorea să piardă prietenia bătrânului, însă dorea să-şi revină cât mai repede. În acest sens, nu înţelegea refuzul vechiului său prieten de a încerca să-l ajute. Poate Alex avea dreptate, dar... Ce strica o încercare?! Măcar atât... Lia, văzând cât de mult se frământa, nu insistă, să afle ce-l preocupa; îl lăsă singur, ea pornind spre puntea principală. Îl zări pe Alex, retras; ca şi Luci, după discuţia avută cu acesta, era la fel de trist, îngândurat, tulburat de o profundă nelinişte interioară. Se apropie de el, fixându-l insistent cu albastrul privirii ei.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!