Lucian nu părea dispus să dea curs invitaţiei tânărului informatician, însă în curând băiatul urma să aibă un aliat în persoana mamei lui, Marilena Ristea, care, auzind o maşină oprind în faţa casei, ieşise să vadă despre ce era vorba. Dat fiind că şi dânsa lucra tot la Institut, recunoscu uşor maşina albastră a directorului. Pentru o clipă prezenţa acestei maşini o intimidă; continuă însă drumul spre poartă. Se aştepta să-l zărească la volan însuşi pe directorul Institutului, dar constată surprinsă că nu dânsul, ci un tânăr chipeş ocupa acel loc. Zărind-o pe mama mai tânărului său coleg, Lucian nu avu încotro; coborî. Desigur, coborâse şi Mihai. Lucian se apropie de doamna Ristea, salutând-o politicos şi cu o eleganţă desăvârşită în gesturi şi mişcări, îi sărută mâna, fără a se pierde cu firea.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!