Câteva clipe, din prag, directorul urmări scena înduioșătoare. Un zâmbet scurt îi înflori, abia vizibil, la colțul gurii. Era mulțumit că se rezolvase problema, dar mai lipsea ceva pentru ca bucuria lui să fie deplină: Acel băiat era, de fapt, fiul lui. Ar fi vrut ca Lucian să cunoască acest amănunt, dar nu avea tăria de a i-l spune. Și dacă nu-i spusese până în acel moment, de ce ar face-o tocmai acum?! Se retrase ușor, lăsându-l pe Lucian cu mama lui, deși încă mai avea mult de lucru în acea încăpere.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.