Valeria: Lia, scumpo, deschide-mi, te rog... Nu vrei să vorbim puţin?
Lia: Lasă-mă, mamă; te rog, vreau să fiu singură...
Valeria: Nu se poate, ştii bine; consideră-mă prietena ta cea mai bună şi spune-mi ce ai pe suflet. Dacă vrei, poţi închide din nou...
Lia: Nu-i nevoie.
Valeria: Ce-i cu tine, copilă? Ai plâns, nu-i aşa?
Lia: Nu, deloc.
Valeria: Sigur; mi s-a părut mie... Ce s-a întâmplat totuşi? De ce eşti tristă? De ce nu vrei să-mi spui?
Lia: N-am nimic, mamă.
Valeria: Cu cine ai venit? Am auzit o maşină; parcă a directorului. Era el, nu-i aşa? Băiatul acela, comandantul vostru, tânăr şi frumos; Lucian Enka... Îl iubeşti, prostuţo!
Lia: Nu-i adevărat.
Valeria: Atunci de ce suferi? Să nu-mi spui că nu din cauza lui!
Lia: Păi... Tocmai am depus o reclamaţie împotriva lui la Comisia Disciplinară a Institutului. De luni se va deschide o anchetă, în cadrul căreia, cazul lui va fi intens cercetat, pentru a se lua o decizie în ceea ce-l priveşte, în principal în legătură cu cariera lui în astronautică; aceasta s-ar putea încheia în curând, definitiv, înainte de a fi început...
Valeria: Cum?! De ce-ai făcut una ca asta, scumpo? E totuşi un băiat foarte drăguţ; mi-a lăsat o impresie bună.
Lia: Te rog, mamă, nu-mi mai reproşa şi nu mă întreba nimic. Mai bine lasă-mă singură acum...
Valeria: Cum vrei.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!