Sorin: Dumneavoastră sunteți Mihai Ristea?
Mihai: Da. Și sper că vă dați seama că, de fapt, chiar dacă n-am împlinit încă 18 ani, nu prea am nevoie de protecție.
Dan: Știm; am fost informați despre activitatea dumneavoastră sportivă profesionistă. Și ne dăm seama că un fost campion mondial la lupte, ba chiar arte marțiale, indiferent că era vorba doar despre juniorat, nu ar avea nevoie de protecție, dar dacă acestea sunt dispozițiile primite, nu facem altceva decât să ne supunem acestora. Eu mă numesc Dan Firan și mi se spune Forțosu', dar n-am de gând să-mi măsor puterile cu dumneavoastră.
Sorin: Eu sunt Sorin Negură, zis Fiorosul, însă, ca și colegul meu, nu intenționez să mă pun rău cu dumneavoastră.
Mihai: Bine. Dar știți ce, nu sunt obișnuit să mi se vorbească astfel, cu "dumneavoastră", așa că ar fi mai bine să-mi spuneți pe nume, Mihai; am aflat de curând de la unul dintre colegii mei că e mult mai bine să fim prietenoși.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.