Eugen: Încă n-a ajuns Luci?! Ce naiba așteaptă? La 10.00 trebuie să ne întâlnim cu directorul, cu părinții voștri, cu mai multe persoane, pentru a stabili unele amănunte legate de probleme financiare și nu numai... Ce-i cu el? E cumva inconștient? E comandantul, nu poate lipsi tocmai el de la această ședință importantă!
Nistor: Dom' profesor, mă scuzați, dar ar putea fi afară, la intrarea în Institut.
Eugen: Și ce l-ar împiedica să intre?
Nistor: Păi, spre exemplu, o mulțime de reporteri strânși grămadă în jurul lui, care nu-i permit trecerea, i-o blochează.
Eugen: Ce vrei să spui?
Nistor: Când am sosit de dimineață, am zărit o mare îngrămădeală, ceva mai departe nițeluș de porțile Institutului, de asta am putut intra nestingherit, netulburat de nimeni, dar s-ar putea ca șeful să fie încă acolo, în mijlocul acelei mulțimi, de care nu reușește să scape.
Alex: Așa-i; și eu am văzut același lucru.
Eugen: De ce naiba ați tăcut până acum și nu mi-ați spus nimic mai din timp? Avem nevoie de colegul vostru aici, nu vă dați seama? Repet, e comandantul!
Nistor: Ne scuzați, vă rog, de abia acum ne-am gândit că s-ar putea să fi fost el acolo.
Eugen: Mai devreme nu vă puteați dezmetici?
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi citate despre șefi, citate despre tăcere, citate despre timp, citate despre profesori, citate despre educație, citate despre dimineață sau citate despre bani
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.