Cu bunicul
În serile cu lună plină
Cu bunicul stau la poartă,
Sau, admirăm din grădină
Senina boltă-înstelată.
Aproape-n fiecare seară
Îl întrebam pe bunicul,
Unde e Steaua Polară,
Unde este răsăritul.
Răspundea-întrebării mele,
Arătându-mi cu răbdare,
Din puzderia de stele,
Pe cea mai strălucitoare.
Spunea că ea luminează
Mintea celui ce se pierde.
Că-n viață-l orientează
Să rămână mereu verde.
Bunicul m-a învățat
Că steaua e ghidul vieții.
După ea, eu m-am ghidat
Ca să trec prin valul ceții.
poezie de Dumitru Delcă (25 iulie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Vezi și următoarele:
- poezii despre stele
- poezii despre seară
- poezii despre învățătură
- poezii despre viață
- poezii despre verde
- poezii despre timp
- poezii despre superlative
- poezii despre lună plină
- poezii despre lumină
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.