Reîntrupare

Dimineaţă, în zori, eşti trezit,
tragi peste tine plapuma aruncată
noaptea ca o haină netrebuincioasă.

Reintrarea în trup se petrece încet
sau poate că rapid, depinde de impactul
ce-l ai cu ramurile tremurătoare de afară.

Priveşti, te joci pe recife de nori,
cu razele rare ale soarelui, răzleţite
de praful zburător al bemolilor.

Verbele vii zboară şi ele în jur,
ies din casa hieratică împreună cu tine,
odată cu părinţii care pleacă la praşă.

Păşeşti pe cărări obscure, umede,
calci pe ciulini ascunşi printre ierburi
până ţi se tumefiază talpa piciorului.

Durere şi drum, paşi repeziţi, urmaţi
de respiraţia ritmică provocată de munci,
mâini de fata morgana ce trebăluiesc.

De aici încolo începe orbirea solară,
până vine ora prânzului luat cu părinţii
în câmp, la umbra unei boare de vânt.

Ieşirea din trup se face la fel,
întors pe aceleaşi cărări cunoscute,
ferite de sori, când îmbraci haina nopţii.

Atunci afunzi trupul între perine,
proptindu-ţi fruntea fragilă de înalturi
şi aştepând să intre altă fiinţă.

poezie de Andrei Langa
Adăugat de Dan Costinaş
Votează! | Copiază!