Zâmbetul de la masa de cărţi
În dimineţile în care scriu,
Cărţile mele nu mă bagă-n seamă,
Crezându-mă, pesemne, un sicriu
De care-ncepe să le fie teamă.
Ce proaste sunteţi, le şoptesc zâmbind
Cărţilor care veşnic mă-mpresoară,
Precum un laţ cu ochiul recitind
Acelaşi gât, pentru a mia oară!
Eu am numai o carte preferată,
Care pe masă nu-şi găseşte loc,
Până ce voi nu veţi pieri vreodată,
De mâna mea, zâmbind, puse pe foc!
poezie de Marius Robu din Aproape alb (4 iulie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Votează! | Copiază!

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.