Nistor: Adela...
Adela: Nis...
Nistor: Ce-ai pățit, nebunatică mică? De ce stăteați afară? De ce nu vi se dădea voie să intrați în Institut?
Adela: Ah, Nis... Am pierdut invitația de la tine, iar domnii aceștia care stau de pază nu erau dispuși să ne creadă.
Nistor: Ai pierdut-o?! De ce nu m-ai sunat? Ți-aș fi adus alta; oricând, oricâte.
Adela: Nu puteam să te sun. De abia azi, de dimineață, am observat că nu mai aveam invitația ta; era prea târziu... Tu probabil erai deja aici, la Institut, cu colegii tăi.
Nistor: Nu conta. Aș fi trimis pe cineva să vă aducă altă invitație, aș fi rezolvat în vreun fel.
Adela: Ah... E bine că ai venit și acum, altfel nu mai apucam să te văd, decât acasă, la TV, sau aici, pe ecranele astea.
Nistor: Mda...
Adela: Deci, vei pleca...
Nistor: Trebuie... Adică...
Adela: Lasă, nu încerca să-mi explici... Poate ar fi trebuit să fi acceptat propunerea ta de a merge cu voi, în misiune. Ar fi fost interesant.
Nistor: Acum e prea târziu. Nu se mai poate face nimic.
Adela: Știu... Nu mai e timp suficient. Ar fi trebuit să mă fi gândit mai bine atunci.
Nistor: Ar fi trebuit.
Adela: Oricum, promisiunea mea rămâne valabilă, deci, să nu mă uiți în toți anii ăștia.
Nistor: Cum să te uit, năroado?! O să-mi fie tare dor de tine, mereu! Mă voi gândi la tine zi de zi, în fiece clipă, începând din momentul lansării.
Adela: Off, Nis...
Nistor: Adela... Te iubesc!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.