Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Lia: Bine, scuză-mă... Și cum s-a rezolvat problema în final?
Lucian: Nu contează cum, ci doar că s-a rezolvat totuși, cu bine.
Lia: Și totuși, cum ai reușit să-l convingi pe Nick?!
Lucian: Ți-am spus, nu mă mai chinui atât, nu vreau să detaliez, mi-a fost de ajuns prin ce-am trecut aseară... N-a fost deloc plăcut!
Lia: Care parte n-a fost deloc plăcută pentru tine?
Lucian: Poftim?!
Lia: N-are importanță. Deci, aseară, când ne-am întâlnit, totul se rezolvase deja, de aceea erai atât de mulțumit!
Lucian: Da, evident!
Lia: Și totuși, ce căutai în oraș?
Lucian: Cum, adică?! Păi, Nick plecase furios din navă, apoi, blondina... Ea mi-a spus să stau liniștit, că va rezolva ea totul, dar n-am putut să-i dau ascultare. Nu puteam fi liniștit! Nu puteam suporta gândul că le creasem acest gen de probleme! M-am dus să vorbesc cu Nick, să-i explic situația, însă nu mai era nevoie... Când am ajuns eu acolo, erau deja împăcați, îmbrățișați. Maria a reușit să-l convingă că nu s-a întâmplat nimic.
Lia: Ești sigur că se împăcaseră?
Lucian: Da, absolut! Dacă văzându-i împreună, îmbrățișați, încă puteam avea îndoieli, apoi Nick mi le-a spulberat imediat! El însuși m-a asigurat că totul este în ordine. Blonda a reușit să-l convingă, iar eu eram mulțumit, pentru că nu mi-ar fi convenit deloc ca eu să fiu motivul pentru care ei doi să se certe. Sunt un cuplu reușit; le stă foarte bine împreună!
Lia: Așa e. Să nu uiți acest lucru!
Lucian: Ce vrei să spui, Lia?
Lia: Nimic. Mă întrebam doar cum poți să intri mereu în astfel de încurcături neplăcute?
Lucian: Și eu m-am întrebat acest lucru... N-am găsit încă un răspuns.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

    Mai multe în Forum »

    Fani pe Facebook