Albul nu-i îndeajuns

Câtă fulguială, când ca pufi de plopi, când răvăşită
Se scutură prin ger scârţos, se face-o crustă
Ce lasă drum de ţară o potecă-ngustă
Şi prin oraş mulţime abia zărită.

Şi-i dor de soarele sub nori ascuns
Şi-i dor de ochi de alburiu în ţepe se sclipind.
Doar praf de stuf se scutură de-un crem pe-un grind...
E totu' o spumă molcomă, doar câte-un ton închis-pătruns.

Un scheunat de câine rebegit mai sparge gheaţă
Sau fâşâit de aripi de vreo cioară, guguştiuc.
Deasupra-i gri ce se coboară înspre nuc
Şi degetele dor c-un pic de greaţă.

Şi ţurţuri mari ca sticla-ntoarsă
Se modelează balonat ca-n topitură dură
Şi obrajii se-ncleştează-n tremurat de barbă, gură...
Nu se zăreşte niciun chip zâmbind prin florile-n fereastră.

Clădirile-n oraş parcă-s mai reci decât erau beton şi sticlă
Şi albul face mai murdari nămeţi uitaţi pe foste străzi.
Mai la periferie-s lame de lopeţi, pe pârtii în ogrăzi...
Maşini cârd de grămezi stau, nu se strică.

O formă-ncercuită mişcă agale
Ca-n ceaţă de un negru-gri, c-un sac
Ca sticla dur şi transparent ce lasă văzului opac
Să-ntrezăreşti cartoane, peturi, două beţe, un pumn de ţoale.

De sub basmaua albastră-pal apare o zbârcitură înroşită;
Aproape o femeie doar c-un nas ce i-a picat pe gură,
Dar chiar şi-aşa-n grotescul tragic de caricatură
Zăresc frumoasa ce-o visam copil, dorită...

Deci albul nu e dalbul din copilărie
Cel adorat nespus şi-n laptele de mamă;
Adesea-i mult mai mult decât o simplă dramă...
Un accident mortal în avalanşa fulgilor-troiene... O tragedie!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!