Craiova din vis

Acum, la apus de viaţă, când m-ajunge tristeţea
Mă întorc la Craiova să-mi revăd tinereţea,
Să-mi revăd începutul, să capăt puteri
Pentru ziua de mâine, pentru ziua de ieri.

Merg încet pe străzile mele, prin oraşul meu
Şi mă rog în sine la Cel Bun Dumnezeu
Să fac-o minune, să fiu transformat
În copilul de atuncea, cu sufletul curat.

Şi mă văd, copil fiind, la şcoala cu popi,
Străjuită la poartă de patru mari plopi,
Cu "brüder" Silvestru învăţând să scriu şi să cânt
Şi să spun în germană "mutter", primul cuvânt.

Iată-mă 'nălţând zmee pe cer
Şi mergând desculţ prin iarbă şi flori,
Cu grija de mâine ascunsă-n ghiozdan
Şi mingea de cârpă jucată-n maidan.

Mai târziu, la liceu fiind, jucam în piese de teatru,
La Naţional, seara sau la matinal la patru
Şi uneori cu alţii şi cu doamna Margo
Frecventam cenaclul de versuri la Frau Farago.

Şi văd prima dragoste, colorând plânsu-n batistă
Pentru o fată frumoasă, cu faţa albă şi tristă.
Fată frumoasă cu păr şi ochi de poveşti,
Mai eşti oare-n viaţă, mai eşti sau nu eşti?

Mă uit în juru-mi, mirat ca un prost;
Nu a mai rămas nimeni din cei ce au fost.
Pentru cei dragi, viaţa din ochi pe vecie s-a stins...
Ai fost tu aievea, Craiovă sau numai un vis?

poezie de Corneliu Culman din Nişte poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!