Zâmbind cu Eminescu
Pe o stradă largă-ngustă,
Se ducea un om venind,
Spunea Eminescu-n glumă
Și mă pomenesc zâmbind.
Cum așa, un om să plece
Și să vină totuși el?
Ca și cum un om ce trece
Stă pe loc fără de-apel.
Este aici o controversă
Ce nu poți ca s-o atingi,
Ca o flacără intensă
Ce arde dacă o stingi.
Ca o toamnă'n miez de vară,
Ca Anul Nou în zi de Paști,
Sau cum ar fi, bunăoară,
Când să mori, atunci te naști...
Eminescu a scris această
Mică glumă fără sens,
Într-o zi ce-i fu nefastă...
Și-a lăsat un gol imens.
Eminescu-a fost un astru
Și prea unic el ne-a fost,
A fost zeul Zaroastru
Într-o lume fără rost.
Și cu fruntea lui augustă
Ce n-o mai vedem nicicând,
Pe o stradă largă-ngustă
El sosea încet, plecând.
poezie de Corneliu Culman din Niște poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Corneliu Culman. [
1 Mirea Alina [din public] a spus pe 16 iunie 2013: |
| Foarte draguta aceasta poezie despre Eminescu. |
2 Betty Marcovici [utilizator înregistrat] a spus pe 17 iunie 2013: |
| Interesantă. |
3 Lilian de la Geangoesti [din public] a spus pe 31 decembrie 2015: |
| TARE.La multi ani 2016 |