Rutherford McDowell
Mi-aduceau, pentru a le mări,
Vechi fotografii sepia ale pionerilor de demult.
Câteodată chiar unul dintre ei stătea lângă mine
Unul care trăia pe vremea
Când brațe gigantice smulgeau
Republica din pântecul lumii.
Ce au văzut ei atunci?
Niciodată n-am putut înțelege pe de-a-ntregul
Patosul acela ascuns sub pleoape obosite
Sau tristețea senină din ochii lor.
Tu rămâi doar cu imaginea unui iezer
Între stejari la marginea pădurii
În care cad frunze,
Pe când se aude cântat de cocoș
Departe la o fermă, zărită la poalele dealurilor,
Unde locuiește a treia generație coborâtă din bărbații aceia puternici
Și femeile lor puternice care aparțin deja unui alt anotimp, trecut și uitat.
Iar acești nepoți și strănepoți
Ai pionerilor...
Aparatul meu a fotografiat, de asemenea, fețele lor,
Dar lipsește atât de mult din vechea vigoare
Și din vechea credință,
Nu se văd semnele unei vieți trăite deplin,
Și lipsește vechiul curaj,
Al celui care muncește și iubește, suferă și cântă
Sub soare.
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.