Portret
Urcat pe un cui și tras pe sfoară,
Bătut pe-o pânză înrămată
Stă nemișcat; n-o să mai moară
Expresia-i imortalizată...
De unde atât profund în firul
De pensulă în guașa groasă?
De unde umbra-n unghi, profilul,
De unde-i luciul de mătasă?
Și nu-s îndeajuns pixeli, nici poză,
Nu pot să dea cât harul mentor
Mixat într-o metamorfoză
Transpusă-n ochi sclipici de vector...
E-un chip pentr-o eternitate
Râvnit în ore de regret,
Însoțindu-te-n pustietate...
De neuitat in... de-un portret!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre timp, poezii despre portrete, poezii despre ore sau poezii despre fotografie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.