Portret
Urcat pe un cui şi tras pe sfoară,
Bătut pe-o pânză înrămată
Stă nemişcat; n-o să mai moară
Expresia-i imortalizată...
De unde atât profund în firul
De pensulă în guaşa groasă?
De unde umbra-n unghi, profilul,
De unde-i luciul de mătasă?
Şi nu-s îndeajuns pixeli, nici poză,
Nu pot să dea cât harul mentor
Mixat într-o metamorfoză
Transpusă-n ochi sclipici de vector...
E-un chip pentr-o eternitate
Râvnit în ore de regret,
Însoţindu-te-n pustietate...
De neuitat in... de-un portret!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.