Confesiune

Graiul meu sacru, grai dulce, părintesc,
Greoi mă mişc prin lanurile tale...
Spicele moi şi coapte unduiesc
Şi fac, din văi, coline mai domoale.

Mi-a fost dat mereu să hoinăresc
Pe dealurile austere şi străbune...
Cu limba – bici năluci să şfichiuesc
Zâzaniile încleştate-n grâne.

Boabe de jar în grâul auriu,
Mărgăritar e graiul licărind sub stele,
Când iau în gură seminţia lui,
Scrâşnind îmi crapă smalţul pe măsele...

Eşti rodul inimii bine dospit
Decât un singur an pe veşnicie
Şi fructul rar de cum s-a zămislit,
Rămâne neştirbită mărturie...

Trece din casă-n casă, cât trăiesc...
Ca dascăl, limb-am cultivat-o-n şcoală,
Atât de mult savoare-i preţuiesc
Şi o sporesc din zori şi până-n seară!...

poezie de Dumitru Gherghina din Confesiuni de-o clipă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!