Marea

Ţărmul mării,
împodobit cu dantelă de spumă,
contemplă talazuri nervoase...
Sunt cuprinsă
de-o slăbiciune voluptoasă
cu privirea pierdută-n nemărginirea albastră.

Fermecată
de elenul curenţilor marini,
trăiesc senzaţia de risipire,
de topire...
Curg asemeni apelor unui torent grăbit,
nu mai ştiu nimic despre lume.

Eu, ca fiinţă,
nu mai contez.
Sunt mică, neînsemnată,
ameţită
de simfonia mării şi de lumină.
Simt dureros slăbiciunea din mine.
Visez, în noaptea albită de lună,
să am puterea mării...
Urcată pe corabia vieţii,
aş vrea
să navigez fără teamă,
să pot înfrunta marea-n furtună!

poezie de Ana Vida din Trăiri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!