Îmbrăcat suflet

Am sufletul îmbrăcat cu iedera timpului;
Nu mă mai văd dintr-atâta verdeaţă
Ce se ţine de mine fără trecerea anotimpului
Să-mi păstreze o faţadă de nou, de dulceaţă.

Îmi deschid din oblonu-n fereastra de-oglinzi
Şi mă uit să pătrund luciul sticlei de-argint
Cum cometa trecândă vrei cu mintea s-o prinzi,
S-opreşti din distrugerea-i, de-alergat se pierind.

În colţul privirii-mi zăresc chip tot la fel
Ce-l transpun peste praf ce din mine-am desprins
Şi în ramă l-aşez, fostul eu adorat băieţel
Se topind în obrajii de-ado' cu iubirea aprins.

Privesc holograma ce-mi vine prosteşte s-o plâng
Şi-am căldura încă din sticla ce rază-mi trimite;
Mi-ating faţa cu mâna şi-n inimă simt că mă strâng
Un amar de amintiri, tot mai grele, tot mai multe primite.

Doar iedera casei e la fel, doar de verde-i mai deasă
Şi urcă pe mine, mă mângâie, m-atinge pe piele
Şi-ncet, încet creşte, se strânge, de drag nu mă lasă...
E picul din suflet prelinsu-n afară, mă păzeşte de rele!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!