Moarte dalbă pe centură
Moartea se-mbracă-n alb ca o mireasă
Și-i toată din zăpadă-n fulgi, geroasă
Își aducând din trenele-i troiene
Întinse dinspre dealuri pe poiene
Viforind drumurile în sulițe arzânde
Tăind în pilea întărită strii nesângerânde,
Răcind metal atins în lipici dureros
Cu junghi lemnos, parezic, înfipt până la os
Și tremur brusc, spasmodic ce suflu îl încleștează
Pe gât, în diafragmă, pe piept îl agresează
Obrajii-mbujorând în gri, gene plăpânde
Le franjurând dantele sticloase, înțepânde.
Și cum nu-i interes cuiva să se îngrijească
Să așternă cale sigur, nu moartea să o nască,
Ea, în loc de coasă ține ciot alungit de sticlă
Topită pe asfaltul din negrul alb de țiplă
Și-a întins și-azi nesimțirea o pururi nesfârșită
Pe ruta în câmp zdrobind o tablă velurită
Cu bieți ca noi lăsați la voia întâmplării
Crezând în siguranță, în vis întins răbdării...
Și duși au fost pe veci așa-zișii "importanții,
Scopul suprem de bine... S-au pierdut doar votanții!?
Morală nu-i, că n-o au aleșii "dirijeanții"
Ce banii împart, servicii "Stat" (stând), executanții
... Și-i pierdere e drept, pe-alocuri pe-o centură
Fără măcar de sare, ce-o țin un bun... de gură!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre moarte
- poezii despre alb
- poezii despre visare
- poezii despre siguranță
- poezii despre serviciu
- poezii despre nuntă
- poezii despre negru
- poezii despre naștere
- poezii despre moralitate
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.