Către secolul de acum

Ce secol fost-a vreodată mai sinistru?
Ce ciumă crâncenă mai aducătoare de moarte?
Ce pedeapsă mai crudă decât aceea a Styxului
Şi a lăcaşului lui Pluto cel nemilos?
Ce venin mai funest decât tine,
Secol îngrozitor?
Cine, rogu-te, şi-ar fi închipuit vreodată ceva mai crud
Decât otrava ucigătoare din Colchis?
Sau pedepse mai grele decât ale lui Hercule?
Semănat-au oare Erinys sau Megaera un război
Atât de crud în sânul muritorilor
Ca tine, secol criminal şi perfid,
Vrednic de cuvinte de blestem?
Colo, călăreţul păgân, pustiind hotarele Italiei,
Pradă lăcaşurile sfinte,
Aici, cruzimea sălbatică a neamului turcesc
Vai, pe noi, pannonii distruşi
Şi cu puterile odinioară neîntrecute, acum înfrânte,
Ne extermină din cauza discordiei
Unor duci şi principi
Care se închină în religia preasfântă a lui Hristos;
Dincolo, flotele duşmanilor, pline de tâlhari,
Tulbură întinsul apelor mării.
Otrava stă ascunsă în inimile noastre,
Dogme nedrepte răspândesc moravuri nemiloase.
De aceea războiul, foamea şi ura
Nimicesc, vai, ţările noastre.
Milă nu mai este,
Iar discordia ce bântuie toate ţările
Aduce primejdie celor buni.
Acest secol atât de crud
Răpeşte sfânta linişte, distruge, ucide.
Dar încotro mă răpeşte acum un suflet olimpic?
De ce anume mai degrabă nu mă plâng?
Matei, singurul meu frate, a pierit în floarea vârstei.
Pe de o parte, mă stăpâneşte durerea,
Pe de alta, mă bucur că a scăpat
Fără ca acest secol perfid şi nelegiuit
Să fi întinat moravurile sale.

poezie celebră de Nicolaus Olahus
Adăugat de Dan Costinaş
Votează! | Copiază!