Într-o minciună
A trecut iar minciuna și astăzi pe la poartă
La braț cu fala goală, pretinsă și deșartă
Și se mințind profund, pe față atât de tare
C-ajunge să se creadă ca adevăr, candoare.
Își face-o carapace minciuna dezlânată
Că nu se mai ascunde, impertinent, sfruntată,
Cu zâmbet posesiv se declarând normală...
C-oricum e generală, deci nu-i exces sau boală.
E-așa de suavă, ingenuă, o pur nevinovată
Minciuna, că se vrea într-una repetată...
Căci se mințind mereu pân-a se-nduioșa,
Devine-o calitate, nu adevărul... Ea!?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre minciună
- poezii despre adevăr
- poezii despre adevăr și minciună
- poezii despre zâmbet
- poezii despre trecut
- poezii despre prezent
- poezii despre obrăznicie
- poezii despre nevinovăție
- poezii despre medicină